S-a dat anunțul, joi 23 februarie 2023, Washington/Moscova.
În urma vizitei la Moscova, în această săptămână, a înaltului diplomat chinez, Wang Yi, președintele rus Vladimir Putin a anunțat vizita liderului Xi Jinping, în următoarele luni ale acestrui an.
“Așteptăm o vizită a președintelui Republicii Populare Chineze la Moscova (Rusia), am convenit asupra acestui lucru”, i-a spus Putin lui Wang, referindu-se la Xi Jinping. Totul progresează, se dezvoltă. Atingem noi frontiere”, a spus președintele Putin.
Statele Unite și aliații din NATO sunt îngrijorate de alinierea tot mai mare a Beijingului cu Moscova. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a declarat că vizita lui Wang în Rusia în acest moment este o dovadă a legăturilor dintre cele două superputeri.
“Suntem îngrijorați pentru că aceste două țări împărtășesc o viziune”, a declarat Price în cadrul unui briefing de presă. “Este o viziune… a unei ere în care țările mari ar putea intimida țările mici, frontierele ar putea fi redesenate prin forță, o eră în care puterea ar putea face dreptate”, a spus el.
“Nu am văzut încă RPC să ofere Rusiei ajutor letal, dar nu credem că nici nu a retras acest lucru de pe masă”, a adăugat Price
Agenția rusă de știri Tass l-a citat pe Wang Yi, care a declarat că Republica China va “adera cu fermitate la o poziție obiectivă și imparțială și va juca un rol constructiv în soluționarea politică a crizei” din Ucraina.
Președintele Xi Jinping va ține un “discurs de pace” pe 24 februarie, mâine, când se împlinește un an de la războiul din Ucraina.
China susține în mod constant că urmărește să intermedieze pentru a pune capăt conflictului.
Relația Rusia-China sunt solide ca o stâncă
„Relațiile chino-ruse au un caracter matur: sunt solide ca stânca și vor rezista oricărui test într-o situație internațională în schimbare”, i-a spus Wang „tovarășului” Patrușev, prin intermediul unui translator rus, în remarci difuzate de televiziunea de stat a Rusiei.
Wang a declarat, în același context, că Rusia și China ar trebui să elaboreze noi măsuri comune pentru a asigura securitatea ambelor țări, fără a detalia.