Saturday, June 3, 2023

Wps. Cel puțin 4 deputați moldoveni care se manifestă împotriva limbii române dețin cetățenia română

Recomandare:

Informația a fost lansată în spațiul public de către președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, care a declarat la o emisiune de la Radio Moldova că patru deputați din opoziție care protestează împotriva „limbii române” au cetățenia română, iar unii dintre ei și-ar duce copiii la școli private din Chișinău, înființate tot de cetățeni români.

Speakerul Parlamentului de la Chișinău a mai spus că, în aceste condiții, protestul de azi de la Curtea Constituțională este o ipocrizie totală, transmite realitatea.md.

Igor Grosu consideră că decizia cu privire la exluderea sintagmei „limba moldovenească” din legislația Republicii Moldova, este o decizie întârziată a Parlamentului.

„Este o denumire științifică dovedită, răzdovedită că se numește limba română. Copiii noștri o învață, slavă Domnului și copiii celor care protestează. Ipocrizia sau fățărnicia lor e mai mare pentru că unii din ei își duceau chiar copiii la licee private, înființate de cetățeni ai României, cu profesori din România. -Aveți în vedere de deputații noștri? – Deputații ipocriți din opoziție. Mai mult de atât, patru din ei, dacă nu greșesc eu, au cetățenie română. După blocarea tribunei în Parlament, eu le-am spus că a doua zi, ar fi de bun simț să se ducă la Ambasada României și să renunțe la cetățenia română dacă sunt așa fermi de poziția lor. O să vedeți, o să treacă câteva zile și o să se liniștească, o să revină la normalite și o să vorbească limba română în continuare”, a subliniat Grosu.

Fostul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco a spus la un moment dat, că socialistul Vasile Bolea deține cetățenia română.

În presă s-a mai scris și despre deputații PSRM, Adrian Lebedinschi, Corneliu Furculiță și Radu Mudreac că la fel ar deține cetățenia României.

Amintim că și socialistul Vlad Bătrîncea a fost întrebat dacă are cetățenia României. El însă a negat categoric, menționând că se regăsește doar în Republica Moldova. Noi, no comments.

Share to
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
Noutăți

Cântăriți pentru a zbura! O companie aeriană cere informații personale pasagerilor înainte de zbor

Iată că am ajuns să vedem și aceasta, de la măsurarea bagajelor la cântărirea personală a angajaților care trebuie...
- Advertisement -spot_img

Articole asemănătoare

- Advertisement -spot_img