Vicepreședintele conservator Lee Anderson cere revenirea pedepsei cu moartea pentru a reduce costurile închisorilor
Lee Anderson, noul vicepreședinte conservator, spune că pedeapsa cu moartea ar trebui să fie returnată în Marea Britanie
Noul vicepreședinte al Partidului Conservator a cerut revenirea pedepsei cu moartea.
Într-o declarație recentă, Lee Anderson a afirmat că aceasta are “o rată de succes de 100% în ceea ce privește oprirea infractorilor de a mai comite infracțiuni”.
El a adăugat că execuția ar însemna că guvernul nu ar trebui să plătească pentru a găzdui unii infractori în închisori. Vorbind despre ucigașii soldatului britanic Lee Rigby, Anderson a spus:
“Nu vreau să plătesc pentru acești oameni“.

Lee a abordat și subiectul migranților ilegali care traversează Canalul Mânecii în bărci mici și a spus că aceștia ar trebui să fie returnați în Franța, “în aceeași zi, pe o fregată a Marinei Regale”.
Vicepreședintele a criticat, de asemenea, Partidul Conservator pentru că este “prea speriat” pentru a face orice reformă a sistemului de asistență socială.
Un fost miner de cărbune, care este deputat pentru Ashfield în Nottinghamshire, a fost promovat în funcția de vicepreședinte, după o campanie electorală generală a conservatorilor.
Potrivit Mail Online, Lee a fost citat spunând că “Nimeni nu a comis vreodată o infracțiune după ce a fost executat… Rata de succes este de 100%”.
El a mai spus că “migranții care sosesc în Marea Britanie “văd o țară în care străzile sunt pavate cu aur – unde, odată ce aterizează, nu se află în acel mic și mizerabil cort scârbos”, adăugând: “Vor fi într-un hotel de patru stele”.
El a mai spus, citat de presa ezternă: “I-aș trimite înapoi în aceeași zi… și nu ar mai veni”.
La granița dintre bine și rău, ego exacerbat, indiferență. De un singur lucru nu se ține cont: viața și moartea doar sufletul omului decide, în timp ce Dumnezeu acceptă dorința fiecărui om în parte, dacă la bază este logica și binele.