Vești bune pentru salariații din sectorul privat. Comisia pentru antreprenoriat şi turism din Senatul României și-a dat acordul privind extinderea sistemului voucherelor de vacanţă suportate din bugetul de stat şi la cei 4,2 milioane de angajaţi din sectorul privat, eliminând o discrepanţă importantă, între angajaţii din sectorul bugetar şi cei de la privat.
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu a declarat că este o măsură care încurajează încheierea de contracte de muncă şi reduce presiunea fiscală în condiţiile în care la noi costul fiscal pe angajat este de peste 40%, cel mai ridicat din UE.
”Este o măsură în care cred, sănătoasă. (..) Dezbaterea în jurul ei va avea o cuprindere mai mare - aceea de arăta că Parlamentul are voinţa de a elimina inechităţile dintre bugetari şi angajaţii în mediul privat. Se vede voinţă politică în acest sens”, a spus Alina Gorghiu.
Gorghiu a precizat că în favoarea acestei propuneri au semnat nu mai puţin de 140 de parlamentari.

Bugetarii primesc deja voucherele de vacanţă, în valoare de 1.450 de lei pe an
”Este foarte bine că pornim această discuţie de fond de la voucherele de vacanţă: pentru că toată lumea a auzit de ele şi pentru că aceasta a fost o politică publică de succes, cu rezultate bune pentru angajaţi şi pentru turism. Şi este normal să extindem o măsură care dă rezultate! Salariat este şi cel care lucrează în sistemul bugetar, dar şi cel care îşi desfăşoară activitatea în sistemul privat. Obiectivul urmărit de angajator – fie el stat, fie privat - de la fiecare angajat în parte este acelaşi: productivitate la cel mai înalt nivel. Normal este ca şi sistemul de beneficii să fie echitabil, a declarat Gorghiu.
Beneficiari sunt 4,2 milioane de angajaţi din sectorul privat
Bugetarii, beneficiază, de câţiva ani de vouchere de vacanţă, în prezent de 1.450 de lei pe an. Un bonus care oferă angajatului opţiuni de calitate de petrecere a timpului liber alături de membrii familiei.
Voucherele de vacanţă suportate din bugetul de stat pentru cei 4,2 milioane de angajaţi din sectorul privat, elimină aşa cum spune Gorghiu, o discrepanţă importantă, între angajaţii din sectorul bugetar şi cei de la privat.
”Voucherele de vacanță se acordă fără ca angajatorii privaţi să facă un efort propriu! Este o măsură care încurajează încheierea de contracte de muncă şi reduce presiunea fiscală în condiţiile în care la noi costul fiscal pe angajat este de peste 40%, cel mai ridicat din UE. Un element foarte important este faptul că cea mai mare parte din valoarea acestor vouchere de vacanţă, cel puţin două treimi, se va întoarce în economie”, a arătat Alina Gorghiu.
Potrivit preşedintelui interimar al Senatului, ”sectoare precum turismul şi HoReCa vor fi impulsionate şi la fel industriile conexe: transport, comerţ, servicii, industria alimentară, şi asta după ce ele au fost afectate de mai bine de trei ani de crize multiple şi suprapuse: pandemia Covid, inflaţie, criza energetică sau inflaţie”.
”Cifrele economice detaliate le vor da cu siguranţă colegii, dar eu închei accentuând o idee liberală foarte importantă: sectorul privat este motorul economiei, el trebuie impulsionat, nu discriminat! Angajaţii din România trebuie să beneficieze de aceleaşi politici publice indiferent de angajator!”, a mai spus Gorghiu.