Asistăm la o eclipsă de soare “hibridă” rară care va arunca părți ale lumii în întuneric total. Este o realitate și nicidecum un film SF. Despre ce este vorba mai exact, în cele ce urmează.
O eclipsă solară hibridă are loc doar o dată la zece ani, ultima având loc în noiembrie 2013, ceea ce a dus la scufundarea în întuneric a unor părți din Africa, Europa și America.
Pentru prima dată în ultimii zece ani
Această eclipsă solară hibridă rară este pregătită să arunce părți ale lumii în întuneric, întrucât va apărea pentru prima dată în ultimii zece ani.
Potrivit experților, citați miercuri, 19 aprilie 2023, de Mail Online, "acest tip de eveniment astronomic - în care luna blochează o proporție diferită de soare în diferite părți ale lumii", are loc azi, joi, 20 aprilie a.c.
Oamenii din unele părți ale lumii vor avea parte de o eclipsă totală de soare, deoarece fața soarelui va fi complet blocată de lună.

Eclipsă de soare inelară
În timp ce în alte zone, va fi vizibilă o “eclipsă de soare inelară” (foto deschidere), în care luna va apărea puțin mai mică decât soarele.
Conform Royal Observatory Greenwich, "evenimentul va fi vizibil doar din părți ale ecuatorului și din emisfera sudică, și nu din Marea Britanie sau SUA".
Persoanele din Australia de Vest și din Asia de Sud-Est văd eclipsa la ora locală 11:30.

Dar pentru ceilalți din întreaga lume care vor dori să asiste la eclipsa totală de soare, o transmisiune în direct va fi difuzată de NASA de la Observatorul din Perth, situat în Australia de Vest.
Potrivit NASA, transmisiunea va începe joi dimineață, de la ora 03:30 BST, iar telespectatorii vor putea, de asemenea, să adreseze întrebări oamenilor de știință de la NASA despre eclipsă.
Ultima eclipsă solară hibridă a avut loc în noiembrie 2013, ceea ce a dus la scufundarea în întuneric a unor părți din Africa, Europa și America.