Sunday, May 28, 2023

Moldova, în topul celor 20 exportatori mondiali de cireșe

Recomandare:

Republica Moldova se află în top 20 la exporturile mondiale de cireșe și printre primii 10 la exportarea merelor și prunelor din înteaga lume.

„Republica Moldova se numără printre primii 20 exportatori mondiali de cireșe și printre primii 10 exportatori de mere și prune din lume, potrivit noi.md.

Anual, în Moldova sunt culese peste 500 de mii de tone de mere, pe o suprafață totală de circa 56 000 de hectare și 100 de mii de tone de prune, pe o suprafață de 22 000 de hectare.

Ca urmare a investițiilor tot mai mari, volumul de producere va crește, iar sectorul agricol se va dezvolta în continuare”, a anunțat deputata PAS, Alina Dandara.

Despre cireș

Cireșul (Prunus avium L.) este un pom fructifer care face parte din genul Prunus din familia Rosaceae. Termenul avium provine din cuvântul latin avis (pasăre), denumire care se datorează faptului că cireșele sunt o hrană preferată de păsări.

Cireșul este un arbore ce atinge înălțimea de 6-8 metri, mai rar ajungând să aibă 10 metri înălțime. Pomul are o coroană circulară, sferică, crengile sunt în general scurte și groase.

Coaja cireșului este friabilă, de culoare cenușiu-roșcată. Ramurile tinere au la început scoarța netedă, urmând ca apoi să devină zgrunțuroasă. 

Frunzele sunt de formă ovală, alungită, zimțate pe margini și ascuțite la capăt. Lungimea frunzelor este de 6-15 cm, iar lățimea de 3,5-7 cm. 

Florile, de culoare albă, sunt grupate frecvent câte două sau câte patru, o floare având un diametru de 2,5-3,5 cm. 

Fructele pot fi de culori diferite, cu nuanțe de la roșu spre galben până la negru, având formă sferică sau elipsoidală, cu un diametru de 6-25 mm; în mijlocul fructului cărnos se află un sâmbure rotund, cu mărimea de 7-9 mm.

Cireșul în forma sălbatică este răspândit în regiunile submeridionale și temperate din Europa, Turcia, Caucaz, Transcaucazia și până în nordul Iranului.

Share to
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
Noutăți

Regele Charles a onorat-o pe “Regina rockului”, în timp ce gărzile au cântat ”Simply, The Best”

Lumea a fost îndurerată la aflarea veștii morții inegalabilei Tina Turner, inclusiv recent încoronatul Rege Charles care a dat...
- Advertisement -spot_img

Articole asemănătoare

- Advertisement -spot_img