Tuesday, June 6, 2023

Maia Sandu a promulgat Legea care confirmă că limba de stat a Republicii Moldova este cea română

Recomandare:

Azi, 22 martie 2023, Maia Sandu a promulgat Legea care confirmă că limba de stat a Republicii Moldova este cea română.

Președinta Republicii Moldova,  Maia Sandu, a anunțat că a promulgat, astăzi, Legea care confirmă că limba stat este cea română. 

„Astăzi am promulgat Legea care confirmă un adevăr istoric și incontestabil: limba de stat a Republicii Moldova este cea română.

Îmi doresc ca limba română să ne unească pe toți cei care trăim aici și cărora ne este drag acest pământ.

Noi, alături de alți peste douăzeci și șapte de milioane de oameni de pe glob, vorbim limba română, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene.

Fie că este limba noastră maternă, fie că am învățat-o pe parcursul vieții, datorită limbii române noi nu avem nevoie de traducători: ne înțelegem dintr-un cuvânt și spunem – într-un glas – că „vorba dulce mult aduce”, a spus șefa statului moldovenesc.

Totodată, Președinta Maia Sandu a mai subliniat că, „cei care ne-au zis decenii la rând că noi, cetățenii Republicii Moldova, vorbim limba „moldovenească” și nu româna – au urmărit un singur lucru: să ne dezbine.

Și aceasta pentru că, odată ce ai divizat un neam, îl poți subjuga și controla mai ușor. Un popor dezbinat nu reprezintă o forță unită, care să se poată proteja. Nu de lingvistică și-au bătut capul cei care au încercat să ne divizeze, ci de cum să țină blocată Moldova într-o veșnică ceartă națională”.

De asemenea, șefa statului, citată de colegii de la Direcția informare și comunicare cu mass-media, s-a arătat ferm convinsă că limba română trebuie și poate să fie catalizatorul consolidării societăţii noastre, iar pentru aceasta ea trebuie să fie respectată şi însuşită, şi vorbită de către toţi cetăţenii țării sale:

„Mă bucur mult când întâlnesc astăzi tineri de diferite etnii care vorbesc foarte bine limba română. Noi toți putem sprijini acest efort pentru ca, uniți, să ne îndreptăm energia spre construcția unui viitor comun în Uniunea Europeană, acolo unde toate limbile sunt respectate și protejate”, a ținut să menționeze Președinta Maia Sandu. 
Share to
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
Noutăți

Peste 8.000 de plângeri după ce s-a spus că balconul regal a fost “teribil de alb” la Încoronarea regelui Charles

Iată așa, taberele sunt împărțite și de această dată. Să ne amintim că în timpul transmisiunii televizate de ITV...
- Advertisement -spot_img

Articole asemănătoare

- Advertisement -spot_img