Președinta Maia Sandu a plantat puieți la Cruzești, împreună cu echipa Corpului Păcii care se află în Moldova.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a mers astăzi în localitatea Cruzești din municipiul Chișinău, unde a plantat pui de copaci de diferite specii. „Am participat astăzi, împreună cu echipa Corpului Păcii în Moldova, cu organizațiile „The Friends of Moldova”, „Million Trees Moldova” și cu mai mulți locuitori ai satelor Cruzești și Budești la plantarea a 1576 de puieți lângă comuna Cruzești – câte unul pentru fiecare voluntar al Corpului Păcii care a activat în țara noastră, așa cum și-a propus echipa Corpului Păcii să marcheze cei 30 de ani de activitate la noi în țară”, a spus șefa statului.

Președinta Maia Sandu le-a mulțumit organizatorilor pentru această inițiativă precum și pentru serviciul și sprijinul lor în ajutorul oferit Republicii Moldova, în aceste trei decenii de activitate, se arată în comunicatul trimis redacției noastre de la Președininție.
„Îi încurajez pe toți cetățenii să se alăture eforturilor noastre de împădurire, plantând copaci și protejând pădurile. Pădurile acoperă astăzi în Republica Moldova doar 11% din suprafață, comparativ cu media de circa 40% din Uniunea Europeană. Crescând suprafețele împădurite, ne vom bucura de un mediu de viață sănătos și vom putea face față mai bine schimbărilor climatice”, a menționat șefa statului moldovenesc.
Despre schimbările climatice
Schimbările climei se pot referi la o schimbare a condițiilor meteorologice medii sau la variația vremii în contextul condițiilor medii pe termen lung. Schimbările climei sunt cauzate de factori precum procesele biotice, variațiile radiației solare primite de Pământ, tectonica plăcilor și erupțiile vulcanice.
Oamenii de știință, potrivit unui site informativ, lucrează activ pentru a înțelege climatul trecut și viitor, utilizând observațiile și modelele teoretice.
O înregistrare climatică – care se extinde mult în trecutul Pământului – a fost inițiată și continuă pe baza dovezilor geologice provenite din profilurile de temperatură ale forajelor, miezurile desprinse din acumulările adânci de gheață, înregistrările care țin de floră și faună, procesele glaciare și periglaciare, izotopi stabili și alte analize ale straturilor de sedimente și înregistrări ale nivelurilor Mării din trecut.