Tuesday, June 6, 2023

Ce măsuri pregătește Guvernul pentru reducerea cheltuielilor: Se suspendă ocuparea posturilor vacante, se interzice cumulul pensie-salariu

Recomandare:

Ce măsuri pregătește Guvernul. Potrivit unei variante în lucru a Ordonanţei cu măsurile de reducere a cheltuielilor la nivelul statului, consultate de News.ro, actualul guvern pregăteşte suspendarea ocupării posturilor vacante în instituţiile statului, interzicerea cumulului pensie-salariu, dar şi stoparea oricăror achiziţii de maşini şi mobilier.

În plus, sporul de 50% pentru doctorat se va acorda doar persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul în care şi-a luat acest doctorat. Documentul este încă în lucru, urmând să intre pe circuitul de avizare şi apoi să fie pus în transparenţă decizională.

Potrivit documentului de lucru, se interzice achiziţionarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme, mobilier şi aparatură birotică.

Se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante

Ordonanţa mai prevede că în anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante.

Prin derogare, funcţiile publice de conducere pot fi exercitate cu caracter temporar, fără obligativitatea organizării unor concursuri, cu notificarea prealabilă a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cu 5 zile înainte de dispunerea măsurii.

Ordonanţa aflată în lucru mai prevede că beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale nu pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate. Prevederile sunt aplicabile persoanelor care la data intrării în vigoare a Ordonanţei sunt pensionari cumularzi şi după data intrării în vigoare a prezentului articol devin pensionari cumularzi.

Ce măsuri pregătește guvernul. Pensionarii care desfășoară activități profesionale trebuie să se decidă asupra opțiunii

Pensionarii care desfăşoară activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţe de urgenţă, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie.

Într-o astfel de situație se află și premierul Nicolae Ciucă

”În momentul în care vom avea o astfel de lege aprobată, cu certitudine voi renunţa la una dintre ele”, a spus premierul. 
Nicolae Ciucă a mai spus: ”Este o problemă personală, pe care o voi decide în momentul în care se va concretiza decizia”.

Ce măsuri pregătește Guvernul. O altă măsură se referă la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Acesta se acordă lunar numai dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul.

Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor.

Începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgenţă, autorităţile şi instituţiile publice nu organizează cursuri de formare profesională.

Sunt exceptate cursurile de formare profesională desfăşurate în cadrul unor proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, din PNRR sau donaţii şi sponsorizări.

Share to
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
Noutăți

Apple se pregătește să facă un anunț revoluționar

În aceste zile s-a anunțat că Apple este pregătită să lanseze primul său produs nou în aproape un deceniu...
- Advertisement -spot_img

Articole asemănătoare

- Advertisement -spot_img