Wednesday, May 31, 2023

Calendar. Zile libere 2023

Recomandare:

„Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus. În funcție de specificul unității sau al muncii prestate, se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână”, se arată în Codul muncii. Asta poate însemna și opt ore cinci zile pe săptămână, dar și zece ore timp de patru zile pe săptămână.

„Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum și în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absența acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern. Programul de lucru inegal poate funcționa numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă”, scrie, de asemenea, în Codul muncii.

Durata concediului anual de odihnă

Pentru unii dintre angajați, cu siguranță, destul de bine. Dacă angajatorii dispun de o schemă de personal care să le permită, fără probleme, să le acorde mai multe zile de concediu de odihnă anual, e puțin probabil ca vreun angajat să refuze acest drept și să prefere să vină la muncă.

Pe lângă locul și felul muncii și salariu, în contractul de muncă este prevăzută și durata concediului anual de odihnă la care salariatul are dreptul, ca atare, dacă vorbim de contracte de muncă în derulare, acordarea unui număr mai mare de zile de concediu trebuie să fie dispusă printr-un act adițional. Desigur, zilele suplimentare de concediu de odihnă mai pot fi stabilite și prin contractul colectiv de muncă, dacă există unul la nivel de unitate.

În Regatul Unit, de exemplu, toată lumea, sau aproape toată lumea, este de acord: săptămâna de lucru de 4 zile nu dăunează companiilor şi îmbunătăţeşte productivitatea şi sănătatea angajaţilor.

Este ceea ce reiese din cel mai amplu experiment realizat vreodată la nivel mondial pe o ipoteză care urmăreşte să stabilească noi modalităţi de lucru, pentru anumite categorii, scrie media.

Sărbători legale. Zile libere, în 2023

Calendarul de zile libere 2023 arată că vom avea parte de 15 zile libere de la stat. Dintre acestea, doar trei sunt în weekend, față de șase câte am avut anul trecut, în 2022.

14 aprilie – Vinerea Mare
16 aprilie (duminică) – Prima zi de Paște Ortodox 2023
17 aprilie (luni) —A doua zi de Paște ortodox 2023
1 mai (luni)— Ziua Muncii
1 iunie (joi) — Ziua Copilului
4 iunie (duminică) – Rusalii 2023- prima zi
5 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii
15 august (marți) — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (joi) — Sfântul Andrei
1 decembrie (vineri)— Ziua Națională a României
25 decembrie (luni)- Prima zi de Crăciun 2023
26 decembrie (marți) — A doua zi de Crăciun 2023

Deci, anul 2023 pare să fie unul foarte bun pentru planificat vacanțe.

Share to
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
Noutăți

De ce sunt prețurile alimentelor atât de mari în Europa? O analiză marca …

O întrebare la care se caută răspunsuri: De ce sunt prețurile alimentelor atât de mari în Europa? Au găsit...
- Advertisement -spot_img

Articole asemănătoare

- Advertisement -spot_img