Saturday, June 3, 2023

Azi, Dragobetele care iubește fetele! Bine, dar și fetele iubesc! Și ce spun copiii

Autor: Lidia Popa

Recomandare:

Dragobetele este Ziua Îndrăgostiților, la români și reprezintă o sărbătoare populară, celebrată de la data de 24 februarie, în fiecare an.

Există o serie de obiceiuri în zona rurala legate de această sărbătoare. Bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul.

Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul.

În această zi, nu se coase și nu se lucrează la câmp și se face curățenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor.

În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară.

Dragobetele are rădăcini foarte vechi. Dragobetele, numit și Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, aduce iubirea în casă și în suflet. Iubirea, numai iubirea. Și aceasta deoarece viașa are la baza ei iubirea, ne naștem din iubire, ne hrănim cu iubire, trăim cu iubire.

Iubim copiii, nepoții, prietenii, colegii, natura înconjurătoare, partenerul sau partenera, dupa caz, într-un cuvânt iubim viața.

Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al fetelor și băieților care, în ziua lui Dragobete, se primeneau în haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămăioasă, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste. Ce nu fac unii pentru dragoste…Numai ei știu…

De exemplu, copiii ne-au pregătit o surpriză la Muzeul Național Teleorman. Astfel, Muzeul Judeţean Teleorman organizează în perioada 24 februarie – 24 martie 2023 expoziția de desene „Dragobetele – cap de primăvară”. Pentru acest eveniment copiii au pregatit desene: cum văd ei dragostea. Imaginile sunt fascinante. Le puteți vedea cu un singur click aici.

După 1990, românii au importat din Occident Valentine’s Day, sărbătorită pe 14 februarie și considerată Ziua Îndrăgostiților. Au existat însă și contestări ale acestei datini, unele persoane acordând o importanță mai mare păstrării tradițiilor autohtone și, implicit, sărbătorirea zilei de Dragobete la 24 februarie în locul acesteia. Unele publicații sau companii au început să lanseze campanii pro-Dragobete, sub sloganul „De Dragobete iubește românește!”

Oricum ar fi iubirea este unică și iubirea înseamnă viață. Românește sau oricum, iubește!

Share to
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
Noutăți

Cântăriți pentru a zbura! O companie aeriană cere informații personale pasagerilor înainte de zbor

Iată că am ajuns să vedem și aceasta, de la măsurarea bagajelor la cântărirea personală a angajaților care trebuie...
- Advertisement -spot_img

Articole asemănătoare

- Advertisement -spot_img