S-a dat alerta alimentară în Spania. 11 mărci de ulei de măsline au fost retrase de pe rafturi.
Direcția Generală de Sănătate Publică a Serviciului de Sănătate din Extremadura (SES) a ridicat din magazine 11 mărci de ulei de măsline presupus fraudulos în Extremadura și Andaluzia.
SES a adus în fața justiției un caz de presupusă fraudă cu ulei de măsline virgin. Acesta a fost confiscat săptămâna trecută în Extremadura și Andaluzia pentru o infracțiune împotriva sănătății publice.
Anunțul care a ajuns în media s-a bazat pe rezultatele primelor analize efectuate de laboratorul pentru alimentație și agricultură din Extremadura.
Astfel s-a confirmat că cel puțin una dintre cele 11 mărci intervenite conținea ulei lampant, un soi impropriu pentru consumul uman.

Despre uleiul Lampante
De exemplu, uleiul Lampante este unul de calitate mai slabă decât alte soiuri. Acesta poate fi lampant din cauza unei probleme cu măslinele din care este obținut.
El este rezultatul faptului că măslinele au fost culese din pământ sau pentru că au fost prea coapte.
Totodată, acest tip de ulei este posibil să nu fie potrivit pentru consum din cauza unor deficiențe în procesul de producție.
În acest caz, el prezintă valori sau parametri de aciditate care nu sunt recomandate pentru a fi consumate.
El se vindea în sticle de cinci litri și se vindeau la prețul de aproximativ 22 de euro.
Opinie avizată
Santiago Malpica, directorul adjunct al Serviciului de Siguranță Alimentară și de Mediu din cadrul Serviciului de Sănătate din Extremadura (SES), a explicat că prezența uleiului lampant nu reprezintă un pericol pentru sănătate.
Singura problemă principală a uleiului este gustul și mirosul, ceea ce nu va afecta neapărat sănătatea, a mai spus oficialul în sănătate, citat de media externă.
Cu toate acestea, autoritățile spaniole din domeniul sănătății recomandă ca orice persoană care a achiziționat oricare dintre aceste uleiuri să se abțină de la consumul lor.
Și nu în ultimul rând, oamenii trebuie să contacteze Centrul de Sănătate local pentru a fi informați cu privire la evoluția alertei și la măsurile care trebuie luate în cazul în care au consumat totuși uleiul din gama menționată.