Thursday, June 1, 2023

Aeroportul Internațional Chișinău revine în gestiunea statului

Recomandare:

În sfârșit, după o lungă aventură, Aeroportul Internațional Chișinău a revenit în gestiunea statului moldovenesc. Informația a fost transmisă redacției noastre de Biroul de presă al Președinței Republicii Moldova.

În acest context, Maia Sandu a anunțat azi că, după nouă ani, Aeroportul Internațional Chișinău revine în gestiunea statului:

„După 9 ani, de când Șor, susținut de Plahotniuc, a furat de la cetățeni Aeroportul Internațional Chișinău, luându-l în concesiune pentru 49 de ani, am reușit să facem dreptate în acest caz. Este meritul cetățenilor - al celor care au ieșit la proteste contra corupției și care, prin votul lor, au alungat hoții de la putere. Am cerut instituțiilor responsabile să asigure buna funcționare a aeroportului, inclusiv să asigure mai multe rute, spre mai multe destinații și la prețuri accesibile”, a declarat șefa statului vecin. 

De asemenea, Președinta Maia Sandu a subliniat că instituțiile responsabile trebuie să investigheze toate neregulile făcute în această perioadă la aeroport, iar persoanele implicate în acestea să fie trase la răspundere.

„În urma schemei de concesionare a aeroportului, statul a pierdut venituri estimate la 1,6 miliarde de lei. Sunt convinsă că în următorii ani vom reuși să construim o justiție europeană și o infrastructură europeană - acesta este drumul pe care l-am ales împreună”, a concluzionat Maia Sandu.

Prin urmare, Maia Sandu se arată convinsă că în următorii ani va fi creată „o justiție europeană și o infrastructură europeană. Acesta e drumul ales cu toții împreună”, referindu-se la oamenii care trăiesc astăzi în Republica Moldova.

Share to
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
Noutăți

De ce sunt prețurile alimentelor atât de mari în Europa? O analiză marca …

O întrebare la care se caută răspunsuri: De ce sunt prețurile alimentelor atât de mari în Europa? Au găsit...
- Advertisement -spot_img

Articole asemănătoare

- Advertisement -spot_img