Administrațiile locale încearcă să protejeze chiriașii de efectul imobiliar al turismului.
Pe măsură ce turismul revine în Spania după pandemie, proprietarii de imobile au la dispoziție chirii de vacanță profitabile pe termen scurt. Acest lucru are ca efect eliminarea chiriașilor pe termen lung. Ca reacție la acest dezechilibru, guvernul regional și primăriile stabilesc limite pentru locuințele turistice.
O problemă în marile orașe
Costul tot mai ridicat al închirierii unei locuințe este o problemă în marile orașe spaniole. Proprietarii fac pur și simplu mai mulți bani din închirierea pentru turiști decât din contractele de închiriere pe termen lung. Multe proprietăți sunt susceptibile de a fi găsite mai degrabă anunțate pe Airbnb și Booking.com decât pe idealista.
Rezidenții sunt scoși din zonele centrale ale orașelor, iar cei care își permit prețurile mai mari locuiesc în cartiere turistice fără o comunitate stabilă în jurul lor.
În Puerta del Sol din Madrid, 28,3 la sută dintre proprietăți sunt apartamente turistice; în centrul Valenciei, acest procent este de 18,3 la sută.
În prezent, nu există o lege pentru turism, la nivel național, care să poată fi aplicată pentru a aborda această problemă, astfel încât guvernele regionale și primăriile introduc noi limitări. În această lună, Valencia a anunțat că va introduce planuri de interzicere a locuințelor pentru uz turistic ocazional în centrul său istoric.
Curtea Supremă spaniolă a confirmat politica primăriei din Palma de a interzice închirierea locuințelor pentru turiști în populara capitală din Mallorca. Sevilla, Tarif și Toledo și Madrid au anunțat, de asemenea, restricții și reglementări recente în ceea ce privește locuințele turistice.
Aproape o cincime din populația spaniolă locuiește în proprietăți de închiriat, țara fiind dominată de proprietatea asupra locuințelor. Acest lucru nu a fost întotdeauna așa, în anii 1950 rata chiriașilor și a proprietarilor era egală.
În ultimii 20 de ani, piața închirierilor a crescut din două motive – nesiguranța locului de muncă și salariile mici au făcut ca proprietatea locuinței să fie inaccesibilă pentru tineri, iar băncile sunt mai precaute în acordarea de credite ipotecare.
