1 Martie vestește sosirea primăverii, schimbarea anotimpului, dar celebrează și o tradiție veche legată de renașterea naturii.
Florile, bomboanele și mărțișoarele sunt elementele care bucură pe oricine în prima zi a primăverii.
Mărțișorul e un simbol cu tradiție în țara noastră. Acesta este reprezentat de un șnur alb și roșu și de un obiect decorativ, simbolic. Fetele și femeile poartă mărțișoarele în piept sau la mână pe toată durata lunii martie.
Ghiocelul e una dintre florile care prevestec primăvara. El este dăruit în ziua de 1 martie, împreună cu frumoasele mărțișoare. Deși este protejat de lege, să nu uităm.
După ce este purtat de femei, șnurul alb și roșu se agață de ramurile pomilor fructiferi. Și aceasta deoarece se spune că el va aduce belșug în casă tot restul anului.
O altă superstiție sau credință spune că dacă persoana care leagă mărțișorul în copac își pune o dorință, aceasta va prinde contur imediat.

1 Martie: tradiții și superstiții în România
De cele mai multe ori, de șnurul alb și roșu sunt legate simboluri ale norocului, precum foi de trifoi, potcoave sau coșari. Toată lumea crede despre mărțișor că aduce numai noroc și fericire.
Tradiția mărțișorului datează de mai bine de 8 000 de ani. La început mărțișoarele erau reprezentate de pietre colorate cu alb și roșu, care se purtau la gât drept coliere, scrie romaniatourism.com.

De ce se folosesc culorile alb și roșu la șnurul mărțișorului
Tot sursa menționată mai sus scrie că cele două culori au fost alese pentru că roșul simbolizează sângele și face referire la ritualurile de sacrficare de la începutul primăverii. Albul reprezintă puritatea zăpezii care s-a dus. Alte surse spun că roșul este reprezentat de fapt de femeie și de puterea ei de a da viață, iar albul a fost ales pentru a reprezenta înțelepciunea bărbatului.
Sunt multe legende legate de ziua mărțișorului. La Radio România Cultural s-a vorbit despre faptul că una dintre ele se referă la faptul că un zmeu a răpit soarele timp de trei anotimpuri, iar când a venit primăvara, un viteaz l-a înfruntat și a redat libertate soarelui. El a fost rănit în luptă și în locul în care s-a scurs sângele lui pe zăpadă au crescut doi ghiocei.
Dacă pentru țara noastră mărțișorul este vestitorul primăverii, el există și în Republica Moldova unde se crede că simbolizează bucuria și veselia, renașterea.
În țara de peste Prut, și bărbați primesc și poartă cu mândrie mărțișoare, o tradiție frumoasă, care se transmite și prin noua generație, mai departe.